You are using an outdated browser. For a faster, safer browsing experience, upgrade for free today.

Ungaria – „Rigola” Bazinului Carpatic

Pentru ca toată lumea să înţeleagă clar semnificaţia calificării de „Staţiune Balneară Naţională”, acordată Băii de Agrement „Aquarius”, Băii de Parc şi Complexului Balnear în 2012, precum şi a calificării de „staţiune balneară regională”, acordată Băii „Júlia”, şi să aprecieze minunatele posibilităţi oferite de apele noastre termale şi medicinale, trebuie să lămurim câteva fapte şi noţiuni. În primul rând, trebuie să menţionăm un fapt semnificativ care derivă din caracteristicile geografice ale Bazinului Carpatic, şi anume: sub 4/5 din suprafaţa Ungariei există ape termale, ceea ce o poziţionează printre primele 3 ţări din lume! Mai în glumă, mai în serios, se poate afirma că oriunde am fora în Ungaria, este aproape sigur că vom da de o sursă de apă termală.

Ce sunt apele termale?

Conform definiţiei, apele termale sunt acele ape care în mod natural au o temperatură de peste 25ºC. Noţiunea de apă medicinală poate fi folosită în cazul apelor minerale care au proprietăţi medicinale confirmate. Din punct de vedere medical, putem vorbi despre ape minerale în cazul apelor în care conţin cel puţin 100 mg de minerale dizolvate sau care conţin un anumit microelement în cantităţi mari. Pe lângă efectele fizice naturale, efectele termice ale apelor termale şi compoziţia minerală a apelor medicinale pot fi folosite în scopuri medicale.

Procesul prin care o persoană tratată este afundată în apă se numeşte imersiune. În cursul acestui proces se produc o serie de modificări atât la nivel cardiovascular (sistemul circulator), cât şi la nivel locomotor: creşte presiunea sangvină (tensiunea) în sistemul circulator pulmonar şi cel central, circulaţia renală este modificată, musculatura se destinde şi se relaxează. Datorită forţei ascensionale a apei, în cazul în care este afundat în apă, corpul uman „pierde” practic 90% din masa sa. Acest fenomen joacă un rol foarte important în tratarea problemelor de coloană şi a altor boli degenerative dureroase ale articulaţiilor. În urma acestui tratament, oasele şi articulaţiile pacienţilor supraponderali pot să „răsufle uşurat”. În acelaşi timp, pe lângă uşurarea sarcinii articulaţiilor, exerciţiile efectuate în ape cu o rezistenţă mai ridicată întăresc şi mai mult musculatura. În cursul reabilitării postoperatorii sau posttraumatice (de exemplu o fractură sau un traumatism muscular), sunt valorificate tocmai aceste proprietăţi ale apei. Terapia subacvatică prin mişcare este efectuată în ape „neutre”, adică în ape cu o temperatură de 34-36ºC; apele cu o temperatură mai mică au un efect hipotermic, iar cele cu o temperatură mai ridicată au un efect hipertermic. Apele cu o temperatură de peste 36ºC reduc durerea şi relaxează muşchii.

Dată fiind ocupaţia mea, aş sublinia tratamentele care, în prezent, efectuate tot mai des după operaţiile ortopedice elective, cum ar fi implanturile de proteze de şold sau de genunchi, în cazul cărora reabilitarea pacientului poate fi efectuată într-un mod absolut eficient şi civilizat datorită serviciilor hoteliere adecvate şi a personalului.

O cură balneară presupune cel puţin 15 şedinţe a câte 20-40 de minute. Reacţia la cura balneară apare în cea de 4-8-a zi a curei. În timpul tratamentului pot apare temporar câteva simptoame şi modificări ale unor markeri inflamatori.

Rezumând cele de mai sus, curele balneare reprezintă o posibilitate excelentă în tratarea bolilor reumatice şi a altor afecţiuni locomotorii în cazul cărora, pe lângă efectele fizice ale apei, absorbţia mineralelor şi a ionilor (de iod, brom, clorură de sodiu etc.) produce şi un efect fizioterapeutic complex.

Folosiţi cu încredere posibilităţile oferite de apele noastre medicinale pe care vi le recomand cu cea mai mare căldură!

Multă sănătate!
Dr. Miklós Noviczki